Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Bătaie la Parlament, între deputați. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-a lovit

Adevarul acum 39 minute
Scandal fără precedent în Parlamentul României. Deputatul Florin Roman îl acuză pe colegul său de partid, Dan Vîlceanu, că l-a bătut. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 2 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina

Mediafax acum 26 minute
„Tocmai am avut o discuţie telefonică aprofundată cu Preşedintele Volodîmîr Zelenski, cu accent pe sprijinul nostru continuu pentru Ucraina, priorităţile pentru viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră”, arată preşedintele. K

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Americanii susţin că BMW şi Jaguar au folosit piese interzise din China

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin 8.000 de maşini BMW Mini Cooper au fost importate în SUA cu componente de la firma interzisă chineză Sichuan Jingweida Technology Group (JWD), potrivit raportului preşedintelui Comitetului de Finanţe al Senatului, Ron Wyden, anunţă BBC. Ra

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum o ora
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Raport PwC: 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est cred că expunerea la anumite riscuri aduce oportunități de creștere

HotNews acum o ora
Majoritatea (60%) companiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) cred că anumite riscuri, precum cele asociate cu tranziția la energia verde, schimbările în preferințele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunități de creștere. În schimb,

INS: Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000 în primul trimestru, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior

News.ro acum o ora
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000, în prmul trimestru din acest an, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024, numărul locurilor de muncă vacante a

Mega-jucătorii penali de pe tușă

Ziua News acum o ora
Un scandal fără precedent a fost generat ieri de către procurorul șef al Curții Penale Internaționale de la Haga. Acesta a solicitat emiterea unui mandat de arestare împotriva a doi lideri israelieni și altor câtorva lideri Hamas. Furtuna s-a declan

Liga 2: Antrenorul Eugen Neagoe pleacă de la FC Argeş

News.ro acum o ora
Gruparea de ligă secundă FC Argeş a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord privind încetarea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Eugen Neagoe şi staful acestuia. Antrenorul în vârstă de 56 de ani a fost la cârma echipei timp de 16 partide. N

Cuplul „Bennifer" adâncește zvonurile despre divorț. Jennifer Lopez, fără Ben Aflleck la premiera filmului Atlas, noua producție Netflix

HotNews acum 51 minute
Speculaţiile privind separarea dintre Ben Affleck şi Jennifer Lopez continuă peste Ocean, scrie News.ro. Luni seară, artista de origine portoricană a participat la premiera celui mai recent film al ei, Atlas, în Los Angeles. Ea nu a fost însoţită de

Microsoft integrează inteligenţa artificială în noul Windows

Mediafax acum 3 ore
Inteligenţa artificială devine mai accesibilă pentru utilizatorii de PC-uri. Microsoft a prezentat noile sale „PC-uri AI", computere în care instrumentele de inteligenţă artificială generativă sunt încorporate direct în sistemul de operare Windows.

Tehnologia AI ajută la eliminarea accidentelor de pe calea ferată în care sunt implicaţi elefanţii

Mediafax acum 3 ore
Statul Tamil Nadu, din sudul Indiei, foloseşte un sistem de supraveghere bazat pe inteligenţă artificială pentru a preveni moartea elefanţilor pe şinele de cale ferată, potrivit BBC. În ultimul deceniu, 36 de elefanţi au murit după ce au fost loviţi

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum 3 ore
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

Biden: Războiul din Gaza ”nu este un genocid”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele SUA, Joe Biden a negat luni că războiul Israelului din Gaza a fost un genocid, în timp ce a criticat cererea „scandaloasă” a procurorului Curţii Penale Internaţionale de a emite un mandat de arestare împotriva liderilor israelieni.

Franța anunță că sprijină Curtea Penală Internațională, după decizia de a emite mandat de arestare pentru Netanyahu. SUA catalogase decizia „rușinoasă”

HotNews acum 2 ore
Franța sprijină Curtea Penală Internațională (CPI) și „lupta împotriva impunității”, a declarat ministerul său de externe după ce procurorul curții a cerut un mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Trenurile circulă cu întârziere, la metrou, din cauza unor defecțiuni. La ce intervale ajung în stații

Adevarul acum 3 ore
Metrorex anunță că  circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu întârzieri, din cauza unei defecțiuni la sistemul de automatizare a traficului.

Prognoză pentru o vară fierbinte: temperaturi mai mari decât cele normale în aproape toată ţara

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 20 – 27 mai, temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în jumătatea de nord a teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi uşor sub cel normal pentru această perioadă. Cantităţile de precip

Google investeşte 1 miliard de euro în extinderea unui centru de date finlandez, pentru a stimula dezvoltarea AI

News.ro acum 4 ore
Google, parte a grupului Alphabet, va investi încă 1 miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) în extinderea campusului centrului său de date din Finlanda, pentru a-şi impulsiona creşterea afacerii sale cu inteligenţă artificială (AI) în Europa, a an

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Biserica Ortodoxă exercită Putere şi influenţă în România. Este un fel de biserică oficială. Poate unii vor să facă Republica Naţional-Ortodoxă Română

Ziarul Financiar acum 2 ore
„Nu toţi românii sunt credincioşi, creştini. Sau sunt credincioşi şi de alte culte, că toate cultele primesc bani. Ştiţi ce se întâmplă? 1% s-au declarat liber-cugetători, cum spunea nea Nelu. Dacă îi întrebai acum 50 de ani, 50% erau liber-cugetăto

Eşec al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU: Rezoluţia Moscovei referitoare la interzicerea amplasării de arme în spaţiu a fost respinsă

News.ro acum 3 ore
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 1

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 6 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Vulturii își schimbă rutele de zbor pentru a ocoli Ucraina din cauza războiului - studiu

Adevarul acum 6 ore
Păsările se abat de la rutele lor de migrație cu până la 250 de kilometri, ceea ce poate afecta reproducerea.

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 11 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 4 ore
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

IPJ Sibiu „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nr. 105 din 21 mai 2024 SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII În perioada 20 - 24 mai 2024, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional o serie de activităţi dedicate prevenirii infracţionalităţii, în cadrul programului „Săptămâna Prev

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 12 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 5 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație de miniștri, în vizită oficială în Turcia (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație de miniștri, se va afla marți, 21 mai 2024, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitația președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, vizit

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 14 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 6 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Secretar de stat în Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim nu include diminuări salariale

Wall-Street.ro acum 12 ore
Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii, potrivit secretarului de stat din Minis

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora, desemnaţi

News.ro acum 13 ore
Tragerile la sorţi computerizate prin care au fost desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora la alegerile europarlamentare şi alegerile locale au avut loc luni. Autoritatea Electorală Perman

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 13 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°